Maia Sandu donează premiul de 25.000 euro unei biserici din Nișcani
Președintele R. Moldova, Maia Sandu, donează premiul „Robert Blum 2024”, în valoare de 25.000 de euro, pentru repararea și conservarea monumentului istoric Biserica „Sf. Cuvioasa Parascheva” din satul Nișcani, raionul Călărași.
Potrivit autorităților, decizia a fost luată în urma demersului Consiliului parohial, care a solicitat sprijin pentru reparația acestui monument istoric.
Donația oferită de Maia Sandu va fi utilizată pentru repararea și conservarea acestui important lăcaș de cult, contribuind astfel la protejarea identității noastre culturale și spirituale.
„În numele locuitorilor satului Nișcani și al Primăriei, dorim să ne exprimăm recunoștința față de președinta Maia Sandu pentru susținerea valorilor culturale și spirituale ale Republicii Moldova”, se arată în mesajul autorităților locale.
Biserica „Sf. Cuvioasa Parascheva”, construită în anul 1905, este un monument arhitectural de importanță națională, inclus în Registrul monumentelor R. Moldova ocrotite de stat. Aceasta reprezintă un simbol esențial al patrimoniului cultural și religios al satului Nișcani, având o valoare istorică și spirituală de neprețuit pentru comunitatea locală.