Guvernul majorează de aproape trei ori indemnizațiile unice pentru medicii și farmaciștii care se vor angaja în mediul rural, conform repartizării Ministerului Sănătății, Muncii și Protecției Sociale. 

Potrivit unor modificări care vor fi efectuate, săptămâna aceasta, de Guvern la Metodologia acordării facilităților tinerilor specialiști cu studii medicale și farmaceutice plasați în câmpul muncii în mediul rural, indemnizația unică pentru medici şi farmacişti se va majora de la suma de 45 de mii de lei la cuantumul de 120 de mii de lei.

Indemnizația unică pentru personalul medical şi farmaceutic mediu va crește de la suma de 36 de mii de lei la mărimea de 96 de mii de lei. Această indemnizație va fi achitată în trei rate egale: după expirarea primei luni de activitate şi, ulterior, la finele fiecărui an de activitate.

Potrivit Ministerului Sănătății, în bugetul de stat pentru anul 2020 au fost planificate şi alocate în acest sens mijloacele financiare necesare.

Astfel, pentru plata indemnizațiilor majorate din contul bugetului de stat sunt planificate alocarea unor mijloace bănești în cuantum total de 48.716,9 mii lei pentru 1260 beneficiari.

Documentul, care prevede alocarea indemnizației de 120 de mii de lei a intrat în vigoare la 1 ianuarie 2020, iar acum Guvernul va face ultimul pas pentru a pune în aplicare această prevedere.