Militarii moldoveni, alături de UE în menținerea păcii în Bosnia: începutul misiunii EUFOR ALTHEA
Armata Națională a detașat astăzi, 30 septembrie, primul contingent în operația Uniunii Europene EUFOR ALTHEA din Bosnia și Herțegovina.
Cu acest prilej, în Brigada infanterie motorizată „Moldova’’ din municipiul Bălți a avut loc o ceremonie, la care au participat ministrul Apărării, Anatolie Nosatîi, ambasadorul României în Republica Moldova, Cristian-Leon Țurcanu, reprezentantul Delegației UE în Republica Moldova, Máté Csicsai, atașați militari, precum și rudele militarilor.
În cadrul evenimentului, Anatolie Nosatîi a declarat că EUFOR ALTHEA este prima operație a UE la care Republica Moldova contribuie cu un contingent de militari instruiți conform standardelor internaționale.
„Am încrederea că ofițerii, sergenții și soldații din acest contingent își vor îndeplini misiunile la cel mai înalt nivel, purtând drapelul Republicii Moldova cu onoare în această misiune, aşa cum au făcut-o și continuă să o facă colegii lor în operațiile de menținere a păcii cu mandat internațional din regiunea Kosovo, Liban sau pe continentul african”, a menționat ministrul Nosatîi.
Totodată, oficialul a exprimat gratitudine reprezentanților UE și partenerilor români pentru sprijinul oferit și oportunitatea de a contribui la această misiune importantă de menținere a păcii.
„Mulțumesc tuturor, inclusiv partenerilor externi, pentru sprijinul acordat la asigurarea participării militarilor moldoveni la această misiune importantă. Prin efort comun, astăzi Armata Națională înscrie o nouă filă în istoria contribuției la asigurarea unui mediu stabil de securitate la nivel internațional și promovării imaginii țării noastre în lume”, a spus ministrul Apărării.
La rândul său, ambasadorul României în Republica Moldova, E.S. Cristian-Leon Țurcanu a menționat că Republica Moldova contribuie deja la misiuni ONU și NATO de menținere a păcii în diferite regiuni ale lumii, „însă pasul făcut astăzi vine să confirme că țara este furnizor de securitate la nivel european și merită pe deplin încrederea și asistența de care se bucură tot mai mult din partea comunității internaționale.”
Prezent la eveniment, reprezentantul Delegației UE în Republica Moldova, Máté Csicsai a declarat: „Detașarea ofițerilor Armatei Naționale a Moldovei este un pas semnificativ în eforturile noastre colective pentru pace și securitate prin operațiunea Uniunii Europene în Bosnia și Herțegovina. Ofițerii moldoveni vor servi în cea mai mare operațiune militară în care UE s-a angajat până în prezent. Militarii Armatei Naționale a Republicii Moldova, vor juca un rol vital în sprijinirea Forțelor Armate ale Bosniei și Herțegovinei în menținerea unui mediu sigur, stabil și securizat în țară.”
Primul contingent EUFOR ALTHEA al Armatei Naţionale este format din 19 militari profesioniști, care timp de șase luni vor executa misiuni de securitate și pază a obiectivelor precum și de patrulare în aria de responsabilitate.
Potrivit unui comunicat al Armatei Naționale, militarii vor activa în componența contingentului român, alături de militari din Austria, Bulgaria, România, Ungaria și Turcia.