MobiSign – o nouă semnătură electronică va fi disponibilă gratuit prin aplicație mobilă

0 71

Un nou serviciu guvernamental de identitate și semnătură electronică mobilă  MobiSign va fi pus în curând la dispoziția cetățenilor și organizațiilor și va fi disponibil gratuit atât pentru cetățenii din țară, cât și pentru diaspora. Guvernul a aprobat în ședința de astăzi Conceptul și Regulamentul privind modul de funcționare și utilizare a serviciului guvernamental de identitate și semnătură electronică mobilă MobiSign.

Spre deosebire de alte tipuri de semnătură digitală, disponibile pe teritoriul Republicii Moldova, aplicația MobiSign oferă o serie de avantaje semnificative: este gratuită, nu necesită cititoare de carduri, poate fi descărcată direct pe telefon și nu creează impedimente pentru folosirea pe același dispozitiv a serviciilor de semnătură mobilă furnizate de operatorii de telefonie mobilă.   

Dreptul de utilizare a serviciului va putea fi obținut după confirmarea identității și înregistrarea la operatorii desemnați pentru certificarea cheii publice din cadrul instituțiilor prestatoare: Centrele multifuncționale ale Agenției Servicii Publice și misiunile diplomatice și oficiile consulare pentru înregistrarea beneficiarilor MobiSign din diaspora. Totodată, nu este exclusă posibilitatea înregistrării utilizatorilor la distanță.

Semnătura electronică avansată calificată are aceeaşi valoare juridică ca şi semnătura olografă, iar MobiSign va fi un dispozitiv mult mai modern de aplicare a semnăturii electronice.

Noul serviciu este creat de Agenția de Guvernare Electronică ca parte componentă a sistemelor informaționale de stat ale Republicii Moldova și are drept scop oferirea unui mecanism sigur, eficient și modern de identificare electronică și crearea semnăturilor electronice avansat calificate, prin intermediul aplicației mobile. 

S-ar putea să-ți placa și
Lasă un comentariu

Your email address will not be published.