Moldova cheltuie până la 30 dolari pe zi, pentru întreținerea unui refugiat din Ucraina

0 30

Republica Moldova cheltuie până la 30 de dolari pe zi, pentru întreținerea fiecărui refugiat din Ucraina. Cifra a fost enunțată de către premierul Natalia Gavrilița, în cadrul unei conferințe comune cu șeful misiunii FMI pentru țara noastră, Ruben Atoyan.

„Aceste evaluări sunt preliminare, dar dacă luăm în considerație și costurile directe, și pe cele indirecte, la moment lucrăm cu o cifră de aproximativ 25-30 de dolari pe zi. Se iau în considerație și sporurile, și costul combustibilului, sunt și cheltuieli directe, dar și indirecte”, a declarat Gavrilița.

„Noi ne uităm la experiența internațională, cât de fapt costă întreținerea refugiaților în alte țări și există mai multe costuri, dar un exemplu recent dim Afganistan, de exemplu, arată că întreținerea costă aproximativ 1200 de dolari pe an, pentru a acoperi toate costurile aferente. Cifra este consecventă cu cele menționate de doamna prim-ministru”, a precizat șeful misiunii FMI pentru țara noastră, Ruben Atoyan.

Potrivit ultimelor date, în prezent, în țara noastră se află peste 130 de mii de refugiați din Ucraina.

S-ar putea să-ți placa și
Lasă un comentariu

Your email address will not be published.