Conferință de presă susținută de Vasile Tarlev cu tema „Problemele esențiale privind situația socio-economică actuală din țară, precum și planurile și inițiativele pentru viitor”.
Un nou raport realizat de compania de cercetare politică și consultanță Intellect Group scoate în evidență o criză majoră de încredere în sistemul politic al Republicii Moldova. Analiza relevă un nivel ridicat de nemulțumire față de!-->…
Fostul prim-ministru Vasile Tarlev a anunțat pe canalul său de Telegram lansarea Organizației teritoriale raionale Călărași a Partidului „Viitorul Moldovei”. În cadrul evenimentului, Tarlev a prezentat viziunile și planurile partidului!-->…
Un studiu realizat de compania de cercetări politice și consultanță Intellect Group a analizat opiniile populației moldovenești privind referendumul pentru modificarea Constituției, cu scopul aderării Republicii Moldova la Uniunea!-->…
Oamenii de ştiinţă au făcut o descoperire neaşteptată în adâncurile Oceanului Pacific, confirmând că, în condiţii de întuneric total, oxigenul este produs nu de organisme vii, ci de pietre ce conţin metale. Studiul publicat luni de Nature!-->…
Un studiu realizat de compania de cercetări politice și consultanță Intellect Group a relevat că alegătorii nehotărâți au cel mai ridicat procent de persoane care nu consumă alcool, atingând 58,3%. Acest lucru sugerează că o parte!-->…
Un studiu realizat de compania de cercetări politice și consultanță Intellect Group privind preferințele în materie de băuturi ale electoratului diferiților candidați a dezvăluit detalii interesante despre caracterul alegătorilor și a!-->…
Un sondaj sociologic organizat și realizat de compania de cercetare politică și consultanță Intellect Group, desfășurat în perioada 8 - 17 iulie 2024, a dezvăluit detalii surprinzătoare despre caracteristicile electoratului diverselor!-->…
Organizatorii Jocurilor Olimpice de la Paris 2024 anunțau în luna martie că înaintea începerii competiției vor distribui aproximativ 200.000 pentru bărbați, 20.000 pentru femei și 10.000 de dispozitive de protecție pentru sex oral.!-->!-->!-->…
Un sondaj sociologic realizat de compania de cercetare politică și consultanță, Intellect Group, în perioada 8-17 iulie 2024, dezvăluie preferințele moldovenilor în ceea ce privește consumul de vin.Întrebarea centrală a sondajului a!-->!-->!-->…