Peste 1350 de persoane s-au înregistrat la Marea Dictare Națională

0

Peste 1350 de persoane s-au înregistrat deja la cea de-a doua ediție a Marii Dictări Naționale, informează Ministerul Educației și Cercetării (MEC). Mai sunt disponibile aproximativ 150 de locuri, evenimentul urmând să atingă un număr record de peste 1500 de participanți.

„Vă așteptăm alături de cei 1500 de participanți pentru a celebra limba română și a ne testa împreună nivelul de cunoștințe”, a menționat ministrul Educației și Cercetării, Dan Perciun.

Participarea în cadrul Marii Dictări Naționale este posibilă cu înregistrare prealabilă prin intermediul unui formular. Termenul limită pentru înscrieri a fost prelungit până pe 29 august.

Ediția a II-a a Marii Dictări Naționale va fi organizată pe data de 31 august, în Piața Marii Adunări Naționale, începând cu ora 09:00. MEC își propune să celebreze astfel, prin intermediul unui eveniment masiv, Ziua Limbii Române.

În timpul evenimentului, participanții vor scrie o dictare, demonstrându-și astfel cunoștințele la limba română. Ei vor primi pixuri, foi, chipiuri și apă. Participanții sunt rugați să se prezinte cu aproximativ 30 de minute înainte de ora începerii evenimentului pentru a-și confirma prezența, a ridica materialele necesare și a-și ocupa locul într-una din cele 750 de bănci ce vor fi amplasate în Piața Marii Adunări Naționale.

Dictările vor fi verificate pe parcursul lunii septembrie de o comisie specială, formată de MEC, iar cei mai buni participanți vor fi premiați în cadrul unui eveniment public.

Premiile oferite de sponsorii evenimentului sunt: abonamente de trei luni la sport la „Arena Chișinău”; seturi de cărți de la editura „Cartier”; vouchere de la librăria „Librarius”; „Biletul de Aur” (invitație dublă) la Teatrul „Luceafărul”; seturi de accesorii Orange cu pachete PrePay incluse.

Evenimentul este organizat de Ministerul Educației și Cercetării, sub egida Președinției Republicii Moldova.

S-ar putea să-ți placa și
Lasă un comentariu

Your email address will not be published.