Primăria Chișinău lansează un amplu program dedicat Zilei Internaționale a Familiei

0

Primăria Chișinău a anunțat lansarea unui program cuprinzător de acțiuni, sub genericul „Familiile și schimbările climatice”, cu ocazia Zilei Internaționale a Familiei. Toate direcțiile și subdiviziunile municipalității sunt implicate în organizarea unei game variate de activități formative, culturale, artistice și sportive dedicate familiilor.

Potrivit declarațiilor viceprimarului Capitalei, Angela Cutasevici, programul cuprinde peste 100 de activități care se vor desfășura în intervalul 15-31 mai, având ca scop promovarea valorilor familiei și conștientizarea impactului schimbărilor climatice asupra vieții de zi cu zi a familiilor.
„Anul acesta genericul Zilei Internaționale a Familiei este „Familiile și schimbările climatice”. Toate direcțiile, subdiviziunile municipalității sunt antrenate în organizarea activităților formative, mese rotunde, seminare, activități cultural-artistice, sportive, dedicate familiilor. Începând cu data de 15 mai și până la sfârșitul lunii mai, vor fi organizate peste 100 de activități în acest sens”, a declarat Angela Cutasevici.

Locuitorii și oaspeții Capitalei sunt încurajați să participe la aceste evenimente și să contribuie la construirea unei comunități puternice și unite.

S-ar putea să-ți placa și
Lasă un comentariu

Your email address will not be published.