Primăria Chișinău reacționează la declarațiile MAI! Au fost întreprinse zeci de acțiuni de decongestionarea traficului!

0 34

Primăria municipiului Chișinău a venit cu o reacție publică cu privier la declarațiile enunțate de către Ministerul Afacerilor Interne al Republicii Moldova, referitor la implicarea Primăriei municipiului Chișinău în realizarea Planului de acțiuni cu privire la reorganizarea circulației rutiere întru diminuarea ambuteiajelor din mun. Chișinău. Reacția a fost publicată pe site-ul oficial al Primăriei.

„La capitolul fluidizarea traficului rutier:

✓ Au fost intensificate verificările privind presemnalizarea, semnalizarea corespunzătoare a șantierelor în desfășurare, stabilirea termenelor rezonabile pentru executarea lucrărilor, neadmiterea depășirii, termenilor de executare a lucrărilor decât cele prescrise în premise, neadmiterea depozitării materialelor de construcții pe partea carosabilă sau a utilajului;

✓ Aplicarea marcajului rutier se execută în special pe timp de noapte, mai ales pe arterele și străzile cu trafic sporit. Pe străzi secundare și accese, pe care fluxul de transport este neînsemnat, aplicarea marcajului are loc și pe timp de zi;

✓ La eliberarea permiselor de executare a lucrărilor pe carosabil se preîntâmpină antreprenorii privind posibilitatea excluderii executării lucrărilor în orele de vârf.

❗️La capitolul reorganizarea circulației rutiere:

✓ În OCR a fost propusă o nouă formă de organizare a circulației rutiere în intersecția străzilor Ismail – Grigore Ureche, care este înaintată spre avizare organului de poliție;

✓ A fost înaintată spre executare către Exdrupo schema coordonată privind reorganizarea circulației rutiere la intersecția străzilor Grigore Vieru – Romană;

✓ A fost înaintată spre executare către Exdrupo schema coordonată privind reorganizarea circulației rutiere la intersecția la intersecția străzilor Grigore Vieru – Ierusalim. La moment sunt executate lucrări de supraînălțare a trecerii pietonale;

✓ A fost implementată schema de organizare a circulației rutiere la intersecția străzilor Pușkin – Albișoara-Gr. Vieru – Alexandru Botezatu, prin realizarea proiectului OCR pe str. Albișoara;

✓ Au fost operate modificări în organizarea circulației rutiere pe str. București, tronson cuprins între bd. Dacia și str. Ismail și anume, au fost marcate 3 benzi de circulație pe direcția spre centru și o bandă spre bd. Dacia;

✓ Au fost demarate lucrările de amenajare a bretelei pentru virarea la dreapta de pe str. Calea Orheiului pe str. Studenților, prin lucrările de strămutare a rețelelor de gaz;

✓ Au fost înaintate spre executare către Exdrupo solicitări și schițe de proiect pentru amenajarea spațiilor de refugiu (buzunare) la 5 stații de așteptare a transportului public:

– Stațiile „Str. Minsk” în ambele direcții și „Str.Tomis” de pe șos. Muncești;

– 2 stații în ambele direcții pe str. Burebista;

✓ Au fost executate lucrări de proiectare a obiectivului de semafoare la intersecția străzilor Muncești – Băcioii Noi, inclusiv cu modernizarea semafoarelor, totodată fiind prevăzută forma de organizare a circulației rutiere;

✓ Sunt în proces de elaborare OCR pentru zona centrala a orașului, în care sunt prevăzute semnalizarea și amenajarea parcajelor auto. Se examinează locațiile exacte;

✓ În prezent se elaborează Regulamentul privind evacuarea de către APL a automobilelor abandonate, conform prevederilor Legii 131/2007;

✓ Au fost executate lucrări de iluminare suplimentară a 160 de treceri pietonale, pentru sporirea siguranței pietonilor;

✓ Se indentifică locațiile pentru direcționarea circulației transportului într-un singur sens pe anumite străzi și segmente de drumuri;

✓ Pe parcursul a 11 luni a fost aplicat 78 770 m2 marcaj longitudinal și 22 391 m2 marcaj transversal în intersecții;

✓ Au demarat lucrările de construcție a primei insule de securizare a pietonilor pe bd. Dacia intersecție cu str.

Matei Millo, în cadrul proiectului pilot. Se preconizează multiplicarea acestora pe parcursul anului 2022

✓ A fost amenajată o trecere supraînălțată pentru pietoni pe str. Florilor, iar pe parcursul anului 2022 urmează multiplicarea acestora în zonele cu risc sporit de accidentări a pietonilor sau în preajma institțiilor de învățământ”, se menționează în comunicatul Primăriei.

 Totodată, un șir de acțiuni urmează a fi întreprinse și pe parcursul anului 2022, se menționează în comunicatul Primăriei municipiului Chișinău.

„✓ Proiectarea și executarea lucrărilor de supralărgire a str. Vasile Lupu din contul trotuarului existent, pentru amenajarea unei benzi suplimentare de circulație;

✓ Proiectarea și instalarea obiectivului de semafor la intersecția străzilor Florilor – Studenților;

✓ Totodată, se va examina și revedea amplasarea trecerilor pietonale pe mai multe străzi din capitală”, se specifică în comunicat.

În context, în comunicat se specifică că Primăria Chișinău atenționează Ministerul Afacerilor Interne cu privire la lipsa manifestării unui interes față de problemele întâmpinate de capitală.

„Ținem să menționăm că apreciem deschiderea MAI, anunțată în cadrul ședinței din 21 septembrie 2021, dar unele obiective enunțate în planul de măsuri, precum semaforizarea și  modificarea direcțiilor de deplasare pe străzi, pot fi realizate prin planificarea și bugetarea acțiunilor date, care se pot executa într-o perioadă nu mai mică de 18-24 luni. Totodată, ținem să atenționăm și asupra faptului că MAI nu a manifestat interes față de problemele municipalității până la data de 21 septembrie 2021, dar a propus soluționarea în 3 luni de zile a problemelor acumulate pe parcursul a zeci de ani”, se menționează în comunicat.

S-ar putea să-ți placa și
Lasă un comentariu

Your email address will not be published.