Primarul capitalei a oferit premii pentru 8 copii

0

Premii pentru 8 copii, 3 din republică şi 5 din municipiul Chişinău. Aceștia au câștigat concursul de creație „Săptămâna eficienței energetice în școala mea”. Potrivit primarului general Ion Ceban, fiecare dintre aceştia au primit câte o tabletă şi o diplomă.

„3 elevi au fost selectaţi din categoria de vârstă 6-10 ani şi respectiv 5 copii din categoria de vârstă 11-16 ani. Premiile au fost ridicate de către cadrele didactice.

În total, la concursul organizat în perioada 25 octombrie – 7 noiembrie curent de către Agenția pentru Eficiență Energetică, în parteneriat cu Primăria Municipiului Chișinău, s-au înscris elevi din peste 100 de instituții de învățământ. Evenimentul s-a desfăşurat cu ocazia Săptămânii Europene a Energiei Durabile (EUSEW), marcată în acest an în perioada 25-29 octombrie”, a punctat Ceban.

Primarul spune că participanții au trebuit să organizeze activități interactive pe tema eficienței energetice și a surselor de energie regenerabilă (campanie de informare, mesaj video/filmuleț, dezbateri, lecție deschisă, eseu, pictură, jocuri intelectuale, flash mob, etc.), pe care le-au postat pe rețelele de socializare.

Informația a fost transmisă şi la adresa Agenției pentru Eficiență Energetică.

„Utilizarea rațională a energiei și conștientizarea importanței eficienței energetice, este o datorie civică importantă, care trebuie transmisă copiilor de la o vârstă fragedă”, a punctat edilul.

S-ar putea să-ți placa și
Lasă un comentariu

Your email address will not be published.