„Pro Moldova” iese la protest: Ne înglodăm într-o sărăcie profundă

0 69

Partidul „Pro Moldova” va desfășura duminică o acțiune de protest în fața Parlamentului, informează CURENTUL.

„Noi ne-am propus în această duminică, la 10.30, în fața Parlamentului – să organizăm un protest pașnic, un protest al nemulțumirii față de ce se întâmplă.

Discuții sunt foarte multe, dar ne-am săturat toți de scumpiri. Cât n-ar încerca să ne spună că se întâmplă aceasta și la nivel european – lucru pe care nimeni nu-l neagă, dar… cu „vremurile bune” ale noastre suntem fruntași la inflație! Noi nu suntem în război, dar avem cea mai mare inflație, mai mare decât Ucraina și Federația Rusă…”, a declarat Boris Foca, președintele interimar al formațiunii.

Conducătorul „Pro Moldova” a îndemnat membrii, simpatizații și pe cei nemulțumiți să iasă la protest.

„Ne înglodăm într-o sărăcie profundă. Coșul nostru de consum scade foarte mult!”, a subliniat el.

Totodată, politicianul a spus că guvernarea este incompetentă și în loc să dea sfaturi cetățenilor pentru a-și crește venituri, reprezentanții acesteia spun că să economisească.

S-ar putea să-ți placa și
Lasă un comentariu

Your email address will not be published.