Republica Moldova încheie cu succes a 5-a ediție a Jocurilor Mondiale ale Nomazilor
A 5-a ediție a Jocurilor Mondiale ale Nomazilor, desfășurată în Astana, Kazahstan, s-a încheiat cu un rezultat remarcabil pentru Republica Moldova. Echipa noastră a cucerit 6 medalii, clasându-se pe locul 13 din 89 de țări participante.
La competiție, Republica Moldova a fost reprezentată de 13 sportivi și 2 antrenori, care au concurat în probe precum Qazaq Kuresi, Kuresh, Mas-wrestling, Belt Wrestling Alysh, Koresh și Aba Gureș.
Ivan Ikizli a fost starul echipei, câștigând medalia de aur la Aba Gureș și bronzul la Belt Wrestling Alysh. Liviu Maluda a obținut medalia de argint, în timp ce Victoria Bolohan, Cristian Rusu și Cornel Andrieș au cucerit fiecare câte o medalie de bronz la Kurash, Belt Wrestling Koresh și Aba Gureș.
Performanțele remarcabile ale sportivilor moldoveni au adus onoare țării noastre într-o competiție prestigioasă, care a reunit culturi și tradiții sportive din întreaga lume.