Șefa statului îi invită pe toți prietenii naturii la Festivalul Pădurilor, care va avea loc la Condrița

0

Președinta Maia Sandu anunță că în data de 14 septembrie, la Reședința prezidențială de la Condrița, va avea loc Festivalul Pădurilor. La eveniment sunt așteptați toți cei care vor să sărbătorească pădurea și unitatea pentru protecția mediului.

„În vizitele mele în satele și orașele Moldovei, am întâlnit mulți oameni care își doresc să avem mai multe păduri. Programul național de împădurire, la care țin foarte mult, i-a unit pe oameni, indiferent de etnie, viziuni și preferințe politice, ca să facă, împreună, ceva pentru binele comun”, a spus Președinta. 

Șefa statului a menționat că, de la lansarea Programului național de împădurire, s-a reușit plantarea și regenerarea, în total, aproape 11 mii de hectare de pădure, cu efortul a peste 18 mii de silvicultori și voluntari. Președinta a precizat că urmează și multe acțiuni pentru sectorul silvic și că vor fi plantate mai multe păduri.

„Această unitate și muncă comună merită să fie sărbătorită la Festivalul Pădurilor, unde ușile vor fi deschise pentru toți iubitorii de păduri”, a punctat Președinta Maia Sandu. 

Mai multe detalii despre festival le găsiți aici.

S-ar putea să-ți placa și
Lasă un comentariu

Your email address will not be published.