Siegfried Mureșan va fi președintele Delegației Parlamentului European pentru relațiile cu Republica Moldova pentru încă 5 ani

0

Deputatul european Siegfried Mureșan a fost reales astăzi pentru un nou mandat de 5 ani ca președinte al Delegației Parlamentului European pentru relațiile cu Republica Moldova.

”Voi continua să apăr interesele Republicii Moldova și ale cetățenilor săi în Parlamentul European, așa cum am făcut-o, neîntrerupt, în ultimii 10 ani. Republica Moldova este foarte importantă pentru siguranța Uniunii Europene și este foarte importantă pentru România. Tocmai de aceea, trebuie să-i oferim sprijinul pe care îl merită. Ca președinte al Delegației, obiectivul meu principal este să ajutăm Republica Moldova să fie pregătită de aderarea la Uniunea Europeană și să combată amenințările de securitate din partea Federației Ruse”, a declarat politicianul după votare.

Totodată, Mureșan a precizat că ”va completa munca de președinte al delegației cu munca de negociator-șef al Parlamentului European pentru viitorul Buget multianual al Uniunii Europene post-2027”.

”Consider că Republica Moldova are nevoie de mai mult sprijin financiar și tehnic din partea Uniunii Europene pentru a se putea moderniza, pentru a se putea reforma și a fi pregătită de aderare. Mă voi asigura, astfel, că alocăm resurse financiare suficiente pentru a sprijini eforturile Republicii Moldova în drumul său către integrarea în Uniunea Europeană”, a concluzionat europarlamentarul.

sursa

S-ar putea să-ți placa și
Lasă un comentariu

Your email address will not be published.