Tunul de milioane de la “Termoelectrica” sau cum “băieții șmecheri” din compania “româno-americană” Turboenergy Power “finanțează agresiunea militară rusă împotriva Ucrainei” 

2 894

Războiul din Ucraina a luat deja viața a mii de oameni, inclusiv copii, femei, mulți civili, a distrus orașe întregi, a ruinat economii. Recent, conducerea de la Chișinău a luat decizia de anulare a unui tender pentru lucrări de reparație și modernizare la “Termoelectrica”, câștigat de un consorțiu din care făcea parte și compania rusească “Силовы́е маши́ны”, pentru a nu fi complici la finanțarea războiului împotriva Ucrainei. Cu toate astea, compania “româno-americană” Turboenergy Power, care se prezintă la Chișinău ca și “investitor occidental”, este acum în proces de aducere în Moldova a unui preîncălzitor pentru “Termoelectrica”, produs de compania rusească din Celeabinsk – “МеталлЭкспортПром”. Au anulat de ochii lumii o licitație ca să nu dea bani companiei ruse, iar acum vedem că se duc milioanele în Rusia, chiar dacă e vorba de altă companie. Acest fapt trebuie să-l cunoască întreaga lume, inclusiv președinta țării, Maia Sandu, prim-ministra Natalia Gavrilița, președintele Parlamentului Igor Grosu, șeful Consiliului Suprem de Securitate, Dorin Recean, ministrul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale, Andrei Spînu etc. S-a uitat atât de rapid genocidul de la Bucea, oraș vizitat recent de Igor Grosu și Lilian Carp?  

În timp ce conducerea țării ar trebui să ia în calcul loviturile de imagine politică prin finanțarea agresiunii ruse asupra țării vecine, pe majoritatea cetățenilor Republicii Moldova, în mod special, pe angajații de la “Termoelectrica”, dar și pe procurori și ofițerii CNA, îi interesează mai mult unele aspecte ale contractului semnat de “băieții șmecheri” și fosta conducere a întreprinderii de stat.  

Copia documentelor acestui contract (cu numărul 2021186 din 08.06.2021, semnat de precedenta conducere a “Termoelectrica” și lăsat drept “moșternire” problematică noii administrații a întreprinderii, doar că Igor Bzovîi, director administrativ al întreprinderii, se face că nu vede încălcările evidente) și a caietului de sarcini (sunt anexate) scot la iveală o țeapă de milioane, dată de “băieții șmecheri” și achitată de noi, consumatorii de energie termică și electrică. Pe lângă dublarea nemotivată a sumei contractului, Turboenergy Power a depășit termenii prevăzuți de document pentru angajamentele asumate. Angajații de la “Termoelectrica” știu bine câte probleme le-au creat cei de la compania Turboenergy Power, condusă de moldoveanul Victor Slivinschi, conectat la fostul regim oligarhic al lui Vladimir Plahotniuc. Știu bine despre aceste probleme și la ministerul responsabil de domeniu, și la Guvern, și la Președinție, și la procuratură. Dar cel mai bine cunosc aceste situații angajații de la “Termoelectrica”, cei care trebuie să găsească soluții la toate problemele create de “Turboenergy Power” la sistemul de cogenerare, prin lucrările de mântuială făcute în cadrul mai multor contracte câștigate ca prin minune. 

Revenim la contractul în baza căruia “Turboenergy Power” aduce din Rusia un preîncălzitor. Potrvit caietului de sarcini 76/21 din 04.01.2021 al “Termoelectrica” SA, obiectul contractului urma să fie “livrarea și înlocuirea fascicolului de țevi ale preîncalzitorului de rețea (ПСГ) pentru blocul energetic nr. 2”. Bugetul estimat – 5 mln de lei.  

Nimeni nu a înțeles cum, în loc de indicația din caietul de sarcini privind “livrarea și înlocuirea fascicolului de țevi ale preîncalzitorului de rețea” (vezi documentul) s-a ajuns la semnarea contractului pentru “Achiziționarea și schimbarea preîncălzitorului de rețea” (vezi documentul). Iar de la bugetul estimat la 5 milioane s-a ajuns la 10 milioane 560 de mii. Aceste întrebări au apărut și la procurori. 

Un alt fapt la care trebuie de atras atenția este schimbarea termenului de livrare a utilajului indicat în caietul de sarcini, de la circa 5-6 luni la “230 de zile lucrătoare din data semnării contractului”, adică deja vreo 11 luni. Cu toate acestea, contractul semnat în data de 8 iunie 2021 nu a fost realizat, fiind depășite până și acele “230 de zile lucrătoare”. Știți ce înseamnă aceste întârzieri? Noi pierderi pe care întreprinderea le include în tarif, iar tariful, și așa foarte înalt, îl achităm noi toți.  

Subiectul dat va fi de un interes deosebit pentru mulți oameni, care vor cere explicații de la toate instituțiile despre “cum e posibil așa ceva?” Așa va înțelege mai bine și conducerea supremă motivele atacului “băieților șmecheri” la adresa ministrului Andrei Spînu. Încurajați de Natalia Gavrilița, care vede în Andrei Spînu un concurent de temut ce-i poate ocupa funcția, acești “băieți șmecheri” au apelat la diferite instrumente media de discreditare, dar și la minciuni turnate prin diferite birouri, doar ca să-și ascundă propriile probleme serioase cu legea.  

Majoritatea angajaților de la “Termoelectrica” doresc ca luptele interne cu implicarea Nataliei Gavrilița, a persoanei ei apropaite din Corpul de Control al premierului, Sergiu Cușnir, a afaceristului Victor Slivinschi și Igor Bzovîi, director administratriv la “Termoelectrica”, să nu afecteze principala întreprindere de cogenerare din țară. Se înțeleg bine interesele politice și financiare, care motivează aceste bătălii, dar de suferit au doar cetățenii țării, care vor fi nevoiți să plătească tarife și mai mari pentru agentul termic și energia electrică. După multiplele atacuri la adresa lui Andrei Spînu din partea lui Alexandr Slusari și Dinu Plângău, inclusiv pentru că s-ar fi oferit un contract pentru o companie rusă, vrem să vedem plângerile la procuratură ale celor doi foști deputați pe contractul descris mai sus și în baza căruia “se finanțează războiul Rusiei împotriva Ucrainei”. Sau nu pentru asta au fost convinși de “băieții șmecheri” să sară la gâtul ministrului Spînu? 

Despre cum fac jocuri ascunse acești “băieți șmecheri”, unde s-au întâlnit Victor Slivinschi cu Sergiu Cușnir, despre rolul lui Igor Bzovîi în toate acestea și cum se impart banii consumatorilor și ai statului, vom reveni curând.  

Textul dat a fost expediat presei pe email de pe adresa [email protected]

Contract by LibertyDreams

S-ar putea să-ți placa și
2 Comments
  1. […] Mai citiți și: Tunul de milioane de la “Termoelectrica” sau cum “băieții șmecheri” din compania “româ… […]

  2. […] de către “băieți șmecheri”? Vom reveni și cu alte informații explozive. Mai citiți și: Tunul de milioane de la “Termoelectrica” sau cum “băieții șmecheri” din compania “româ… Share. Facebook Twitter Pinterest LinkedIn Tumblr Email Previous […]

Lasă un comentariu

Your email address will not be published.