Vasile Tarlev își exprimă sprijinul pentru Pavel Durov după reținerea în Franța

0

Fostul premier Vasile Tarlev, care și-a anunțat intenția de a candida la alegerile prezidențiale din 20 octombrie, a declarat că este îngrijorat de reținerea fondatorului Telegram, Pavel Durov, în Franța.

Într-o postare pe rețelele sociale, Tarlev și-a exprimat sprijinul pentru Pavel Durov și echipa Telegram, sperând la o rezolvare rapidă a situației.

„Aș dori să-mi exprim sprijinul pentru Pavel Durov și colegii săi din echipa Telegram în legătură cu reținerea sa din Franța. Sper la o rezolvare rapidă și pozitivă a acestei situații. Platforma Telegram a devenit pe bună dreptate o adevărată oază pentru schimbul liber de opinii și exprimarea punctelor de vedere. Acest lucru este important pentru Republica Moldova, unde problema libertății de exprimare suferă o criză majoră”, a declarat Tarlev.

Amintim că Pavel Durov, CEO al aplicației de mesagerie Telegram, a fost reținut sâmbătă seara pe aeroportul Bourget din apropiere de Paris.

S-ar putea să-ți placa și
Lasă un comentariu

Your email address will not be published.