Ceban: Călătoriile cu transportul public din Chişinău se vor scumpi

0 34

Pe fonul creșterilor prețurilor la toate serviciile, este foarte greu de spus dacă se va mări prețul pentru o călătorie cu transportul public, iar dacă se va face, încă nu se știe cu cât. Cel puțin asta spune primarul general Ion Ceban în cadrul emisiunii „Prime Time” de la Prime TV.

„Nu am zis niciodată că nu vom interveni în această zonă, dar haideți să nu anticipăm lucrurile, că am văzut oamenii cu fluierașe în fața Primăriei, făcând-o pe Nostradamus. Au zis că 9-10, apoi 6-7. Haideți să nu anticipăm lucrurile. Ei au majorat serviciile, au crescut costurile de întreținere, despre gaz tac, carburanții au crescut, acum am văzut că s-a micșorat cu 50 de bănuți. Toate lucrurile aceste au impact.  Rata prognozată a inflației pentru anul viitor este de 14 la sută. Ce înseamnă asta? Asta înseamnă că prețurile la produse și servicii vor crește.

Se lucrează de comunitatea de experți de mai mult timp la această metodologie și sper că în foarte scurt timp o voi afla și eu, și dumneavoastră și atunci ne vom expune public cu privire la acest fapt. Trebuie să recunoaștem că în această perioadă că 240 de unități de transport ajung în Chișinău într-un an de zile.  Asta înseamnă autobuze noi, asta înseamnă autobuze cu parcurs, asta înseamnă troleibuze noi. Pentru prima dată încercăm să creăm confort maxim și pentru suburbii. Da, avem o necesitate de a adăuga acolo unități, mai ales în orele de vârf, dar am început acest proces și îl vom continua”, a declarat Ceban.

Amintim că anul acesta au fost aduse în jur de 240 de autobuze și troleibuze noi în capitală.

S-ar putea să-ți placa și
Lasă un comentariu

Your email address will not be published.