Experiențe și activități educative pentru copii la sediul Regiei Autosalubritate
Primarul General al Capitalei, Ion Ceban, anunță că, de Ziua Copilului, pe data de 1 iunie, ora 10:30, Î.M. Regia „Autosalubritate” va organiza o zi a ușilor deschise la sediul operatorului municipal de salubrizare din Chișinău, str.27 martie 1918, Nr. 14.
„În cadrul evenimentului, copii vor avea ocazia să descopere „lumea” gestionării deșeurilor municipale, cum funcționează camioanele noastre specializate, să învețe de ce este important să sorteze la sursă deșeurile și cum pot contribui la protejarea mediului înconjurător”, a scris edilul.
Mai mult, subliniază Primarul General, operatorul municipal de salubrizare va organiza pentru pici, un set întreg de activități educative, jocuri și concursuri cu premii, pentru a le oferi o zi plină de distracții, învățare și o experiență memorabilă.
Primăria municipiului Chișinău și Î.M. Regia „Autosalubritate” își propun să promoveze în rândul cetățenilor conștientizarea importanței sortării deșeurilor la sursă, a unui comportament responsabil față de mediul înconjurător și să-i inspire să devină cetățeni responsabili.
„Vă așteptăm cu mare drag să sărbătorim într-un mod inedit Ziua Copilului, promovând valorile ecologice”, a mai menționat Ion Ceban.
Pentru mai multe detalii și înregistrare, vă rugăm să ne contactați la numărul de telefon 069520970 sau să ne scrieți un mesaj pe adresa de email [email protected]. Termenul limită pentru înregistrare – este 29 mai.