Mai mulți studenți vor beneficia de burse în instituțiile de învățământ de peste hotare

Graduation hat on top of glass jar or piggy bank filled with coins on modern city background with copy space. Saving money for education or scholarship concepts
0

Studenții moldoveni vor avea oportunitatea să beneficieze în continuare de burse în instituțiile de învățământ de peste hotare. Proiectul de lege care prevede aprobarea ACORDULUI privind Programul de schimburi pentru studii universitare în Europa Centrală (CEEPUS IV), semnat la Varșovia în 2023, a fost votat în prima și a doua lectură, în cadrul ședinței plenare de astăzi.   

Acordul urmează să fie prelungit pentru o perioadă de șapte ani. Astfel, va fi încurajată participarea studenților, cercetătorilor, cadrelor didactice și personalului administrativ la mobilități academice, programe de cercetare, stagii practice sau activități profesionale în cadrul instituțiilor de învățământ superior din statele contractante ale Acordului. De menționat că și Republica Moldova va oferi burse de studii pentru cetățenii străini.

Anterior, în perioada 2011-2023, 275 de cetățeni moldoveni au beneficiat de burse în țările semnatare ale Acordului. Totodată, țara noastră a găzduit 255 de bursieri străini. Republica Moldova este parte a Programului de schimburi pentru studii universitare în Europa Centrală din anul 2011. Țările semnatare ale Acordului sunt Austria, Bulgaria, Croația, Cehia, Ungaria, Polonia, România, Slovacia și Slovenia.

Urmărește-ne pe canalul nostru de TELEGRAM pentru știri de ultimă oră!

S-ar putea să-ți placa și
Lasă un comentariu

Your email address will not be published.