O femeie, la un pas de a fi violată în parcul municipal din Hîncești

0

O femeie de 37 de ani a trecut prin clipe groaznice în timp ce se plimba în parcul municipal din Hîncești. Un individ ar fi încercat să o violeze.

Potrivit ofițerului de presă de la IP Hîncești, Cristina Vicol, în data de 18 octombrie, femeia, în vârstă de 37 ani, s-a adresat după ajutor oamenilor legii, declarând că plimbându-se în parcul din municipiul Hîncești, o persoană de gen masculin, a agresat-o și a încercat să întrețină un raport sexual.

Imediat după primirea informației, la fața locului s-au deplasat angajații poliției, în urma acțiunilor investigative, au stabilit identitatea persoanei bănuite, acesta s-a dovedit a fi un bărbat de 30 ani, din raionul Leova.

Totodată s-a stabilit că făptașul s-a năpustit asupra victimei, a doborât-o la pământ și a încercat să întrețină un raport sexual forțat, însă din cauza că victima striga după ajutor, a fost auzită de câteva persoane care au intervenit și au scăpat victima din mâna agresorului.

Ultimul anterior a mai fost în vizorul poliției pentru acțiuni similare.

Pe cazul dat, a fost pornită o cauză penală, iar suspectul a fost reținut pentru 72 de ore.

S-ar putea să-ți placa și
Lasă un comentariu

Your email address will not be published.