Olga Ceapchi și Eleonora Țurcanu-Herghelegiu: Guvernul Tarlev a sprijinit micile afaceri și a combătut evaziunea fiscală

0

În cadrul emisiunii “Direct la subiect” moderată de Victor Stepaniuc, subiectul dezvoltării micilor afaceri a fost discutat în detaliu. Invitatele emisiunii, doamna Olga Ceapchi, fostă patentară, și doamna Eleonora Țurcanu-Herghelegiu, reprezentând centrele raionale din Căușeni și Ștefan Vodă, au vorbit despre provocările și evoluția micilor afaceri în Republica Moldova.

Eleonora Țurcanu-Herghelegiu a subliniat importanța perioadei în care Guvernul Tarlev era la conducere, menționând.
„Anii 2001, 2007, 2008, pe când era Guvernul Tarlev la conducere, micul business și mijlociu, piețele chiar înfloreau, adică mai bine de 40.000 de deținători de patente din care făceam parte și eu, puteam supraviețui. Dacă, spre exemplu, eram în concediu de maternitate și nu-mi ajungeau finanțe ca să îmi cresc copilul, eu am avut alternativa să fiu în piață, să achit impozite conform legii și să rămân acasă lângă familie ca să îmi cresc copilul. În perioada aceea, toți oamenii, de la studenți până la pensionari, aveau venituri pentru a supraviețui”, a spus ea.

Țurcanu-Herghelegiu a adus și un document pentru a exemplifica problemele cu care se confruntă micile afaceri: „Am luat un document cu mine și voi citi o frază, două, de ce noi ne-am confruntat permanent cu problema piețelor și a patentelor. Nu există pădure fără uscături, într-adevăr în domeniul patentei s-au făcut evaziuni fiscale. Ne doare sufletul că, pe vremea Guvernului Tarlev, s-a găsit un compromis; practic i-au curățat pe cei care făceau evaziune fiscală, i-au pus la punct și le-au oferit altă posibilitate de a activa în altă formă juridică, nu pe patentă. Cel mai productiv a fost în timpul Guvernului Tarlev, iar ulterior am găsit limbă comună cu toți”, a menționat aceasta.

S-ar putea să-ți placa și
Lasă un comentariu

Your email address will not be published.