Primarul Chișinăului acuză guvernarea: Funcționarii chemați la structurile de drept pentru dosare inventate

0

Funcționarii din conducerea Primăriei Chișinău și din alte subdiviziuni sunt nevoiți să piardă ore în șir și să nu-își îndeplinească atribuțiile, deoarece sunt chemați pe la structuri de drept pentru a oferi „explicații” în diferite dosare inventate de exponenții guvernării. Declarația a fost făcută de edilul Ion Ceban la ședința de azi a Primăriei.

Primarul general regretă faptul că instituțiile de drept sunt folosite în scopuri politice de actuala guvernare.

„În ultimele săptămâni, colegii noștri sunt invitați la structurile de drept, începând cu CNA și Procuratură, pentru a da tot felul de explicații pe dosare inventate. Astăzi, de exemplu, dl viceprimar Ilie Ceban nu a fost la ședința Primăriei, pentru că a fost chemat să dea explicații pe tot felul de chestiuni inventate de deputați și consilieri PAS. Mulți colegi de-ai noștri, în loc să se axeze pe activitățile primăriei, sunt tot mai des somați la structurile de drept în urma unor prostii inventate de cei de la PAS. Toate organele de drept sunt capturate în această țară și sunt utilizate ca bâtă politică pentru a face haos și a încerca de a intimida funcționarii într-o anumită formă”, a declarat Ion Ceban.

S-ar putea să-ți placa și
Lasă un comentariu

Your email address will not be published.