VIDEO// Curier de droguri, prins în flagrant: Avea în buzunar 50 de „doze” pregătite spre vânzare

0

Curier de droguri, prins în flagrant. Un tânăr de 28 de ani a fost reținut de oamenii legii în plină stradă, în timp ce plasa doze în ascunzișuri.

Totul a avut loc zilele trecute pe strada Calea Orheiului. Un echipaj al poliției ar fi observat individul ce manifesta un comportament suspect.

Luat la întrebări, tânărul ar fi recunoscut că vinde narcotice pe Telegram, iar în acel moment le plasa în ascunzișuri. El ar fi predate benevol 50 de pachețele de tip zip-lock cu PVP ambalate cu bandă adezivă.

Totodată de la domiciliul tânărului polițiștii au ridicat un pahar din carton în care se aflau 157 de grame de substanță narcotice, presupus, la fel, de tip PVP, mai multe pachetele zip lock, dar și un cântar de mici dimensiuni.

În cazul în care i-ar fi reușit comercializarea drogurilor, suspectul ar fi obținut un profit de circa 200 000 de lei. Este de menționat că tânărul nu este la prima abatere, anterior fiind judecat pentru infracțiuni similare. Acum, el este cercetat penal pentru ,, Circulația ilegală a drogurilor”, și riscă detenție pe un termen de la 7 la 15 de ani.

S-ar putea să-ți placa și
Lasă un comentariu

Your email address will not be published.