Centrul Municipal de Vaccinare din str. Petru Rareş, va activa în regim extins de la orele 8:00 până la 20:30
În perioada 25-31 octombrie, Centrul Municipal de Vaccinare din str. Petru Rareş 18, va activa în regim extins de la orele 8:00 până la 20:30. Potrivit primarului general Ion Ceban, pentru vaccinare este nevoie doar de buletinul de identitate, fără programare prealabilă.
„ În Chişinău rata de vaccinare cu ambele doze în rândul populației generale constituie 36%. Cea mai mare rata de vaccinare în municipiu se atestă în rândul grupurilor profesionale: cadre medicale și cadre didactice (cca 96%)”, a declarat edilul.
Ion Ceban afirmă că în municipiu există cea mai bună şi dezvoltată infrastructură de vaccinare: un Centru Municipal de vaccinare cu o capacitate de până la 1200 imunizări pe zi, 70 de puncte de vaccinare, 2 puncte mobile de vaccinare (troleibuz și autobus). La fel, activează echipe mobile de vaccinare la domiciliu, din care fac parte specialiști din cadrul asistenței medicale primare și vin în sprijinul persoanelor cu dizabilități sau dificultăți locomotorii.