Lucrările de reparaţie a trotuarelor și străzilor din centrul istoric al capitalei continuă

0 11

Lucrările de reparaţie a trotuarelor și străzilor din centrul istoric al capitalei continuă. Este vorba de trotuarele din str. A. Șciusev şi reabilitarea trotuarelor și carosabilului din A. Bernardazzi.

În prezent, pe str. A. Șciusev se lucrează concomitent pe trei porţiuni: V. Pârcălab – A. Puşkin, A. Puşkin –  Mitropolit Bănulescu-Bodoni și Mitropolit Bănulescu-Bodoni – N. Iorga.

Potrivit primarului general Ion Ceban, actualmente se efectuează lucrări de pavare a trotuarului pe partea pară a străzii, iar în zilele următoare vor începe lucrările şi pe cealaltă parte.

„Pe str. A. Bernardazzi se lucrează actualmente în perimetrul străzilor A. Puşkin – M. Eminescu. Pe acest tronson se lucrează la schimbarea bordurilor, aplicarea pavajului şi reabilitarea carosabilului. Într-un final str. A. Bernardazzi va avea trotuare noi, carosabil reparat, locuri de parcare amenajate şi iluminat modern, de la str. A. Puşkin până la str. Pan Halippa. Lucrările de reparaţie a străzii vor continua şi pe parcursul anului 2022”, a punctat Ceban.

Edilul spune că pentru incomodităţile create își cere scuze de la cetăţeni. „Ne-am propus să muncim pentru confortul dumneavoastră şi pentru modernizarea oraşului”, a conchis primarul.

S-ar putea să-ți placa și
Lasă un comentariu

Your email address will not be published.